Potenţialul turistic natural al Judeţului GORJ

TTransalpina (DN 67C)  este cea mai înaltă șosea din România, din Munții Parâng, în Carpații Meridionali, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii. Transalpina străbate patru județe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județul Vâlcea, unde se prezintă ca o “șosea de creastă”,^[2] trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m). Cu secole în urmă, acest traseu era o cărare prăpăstioasă folosită de ciobanii din Mărginimea Sibiului pentru trecerea turmelor de oi spre Oltenia, dar şi drumul pribegiei pentru mulţi ardeleni persecutaţi social, naţional și religios de statul Austro-Ungar, care treceau munţii în Ţara Românească, stabilindu-se în Gorj, Vâlcea, Argeş, cunoscuţi sub denumirea de ungureni, adică păstori, ciobani, crescători de oi. Aşa se explică identitatea portului, a obiceiurilor şi tradiţiilor la populaţiile de pe ambii versanţi ai Meridionalilor. La realizarea acestei căi rutiere au lucrat romanii în anul 104 d.Hr. pentru deplasarea armatelor lor spre capitala statului dac Sarmisegetuza. În timpul Primului Război Mondial a fost pietruită de armata germană, din raţiuni militare. În anul 1933 a fost reconstruită de regele Carol al II-lea, care a fost impresionat de frumuseţea şi sălbăticia peisajului  prin care trecea şoseaua. Inaugurarea şoselei a avut loc în anul 1935 la Poiana Sibiului.

CZona Polovragi, accesul se face din comuna Polovragi, aflată spre est, îşi trage numele de la o plantă rară ce creşte pe aici, “polovragi”, folosită de un vraci vestit ce trăia în peştera din munte pentru a vindeca oamenii de boli ale stomacului şi oaselor. Localitatea este datată de pe vremea lui Radu cel Frumos (1462-1475). Săpături arheologice făcute la  Polovragi au dat la iveală urmele unei cetăţi şi ale unui cimitir de pe vremea dacilor. Se găsesc aici izvoare de apă minerală clorosodică, sulfuroasă, identice cu cele de la Pociovaliştea, de lângă Novaci, cu debite mari. La Polovragi, în fiecare an, în ziua de 20 iulie, are loc o mare nedeie, unde se adună gorjeni, vâlceni dar şi transilvăneni. Aşezarea se prezintă şi ca o valoare etnografică şi folclorică deosebită. Comuna are o celebră formaţie artistică de fluieraşi, rapsozi populari, solişti vocali, un grup vocal feminin, cântăreţi din instrumente populare vechi. La intrarea în Cheile Olteţului se află Mânăstirea Polovragi, datată 1643, ridicată de Logofătul Danciu Pârâianu sub domnia lui Matei Basarab. Biserica actuală este înălţată pe locul alteia şi mai veche. Deasupra mânăstirii, pe un vârf de munte numit ” Piatra Polovragilor”, se înalţă Crucea lui Ursache, monument memorial ridicat la 1800 în amintirea unui vătaf al plaiului Novacilor. Împrejurul mănăstirii se poate vedea o splendidă pădure de castani cu fructe comestibile. Din Polovragi se pot face câteva circuite în Munţii Căpăţânii. Cheile Olteţului sunt dezvoltate fără întrerupere pe circa 4 km, însă spectaculozitatea lor creşte în amonte de peştera Polovragi, de unde lăţimea văi nu depăşeşte 50 m, iar diferenţa de nivel pe pereţii cheilor ajung la peste 300 m. Sunt vizitabile până la limita superioară în amonte, pe aici trecând un drum spre Lacul Gălbenel. Peştera Polovragi este săpată în versantul stâng al Cheilor Olteţului, la altitudinea de 670 m. Drumul de acces porneşte din comuna Polovragi (DN 67) – Râmnicu – Vâlcea, Tîrgu – Jiu, trece pe lângă mănăstire şi intră în cheile Olteţului, unde, după aproximativ 200 m , ajunge la peşteră. Zona turistică Polovragi, dispune de pensiuni turistice de mici capacităţi amplasate în localitatea Polovragi, iar în apropierea mânăstirii Polovragi se află teren pentru amplasat corturi.

CO Cheile Olteţului se întind pe o distanţă de numai 1,5 km, dar sunt deosebit de pitoreşti, cu pereţi verticali,  situaţi  la o depărtare de 4,5  m unul de celălalt la partea inferioară a văii şi de 10-20 m la partea superioară.  În Cheile Olteţului se află intrarea în Peştera Polovragi, cheile fiind străbătute pe toată lungimea lor de un drum forestier, care în anumite porţiuni a fost  săpat în stâncă, iar stânca formează un fel de copertină, sporind pitorescul văii. Cheile Oltețului și Peștera Polovragi alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV IUCN (rezervație naturală de tip mixt). Aria naturală se află în Munții Căpățânii (grupă muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, aparținând lanțului carpatic al Meridionalilor), în extremitatea nord-estică a județului Gorj, pe teritoriul administrativ al comunei Polovragi. Aria protejată este inclusă în situl de importanță comunitară – Nordul Gorjului de Est și reprezintă o zonă carstică (cheiuri și grote) săpate în calcare jurasice de apele Oltețului, cu o gamă diversă de floră și faună specifică Carpaților Meridionali. 

PP Peștera Polovragi este situată în sudul Munţilor Căpăţânii fiind rezultatul activităţii unui vechi curs subteran al Olteţului, care a dizolvat carbonatul de calciu în drumul său. Ca urmare a cercetărilor făcute de Cercul de Speologie „Focul Viu” din Bucureşti, în anul 1974, lungimea totală a galeriilor cunoscute a ajuns la 9.000 de metri. Descrişi şi cartaţi nu sunt decât 3.200 m, doar galeriile cunoscute anterior. Peştera este săpată de apă prin dizolvarea carbonatului de calciu în versantul stâng al Cheilor Olteţului, iar gura peşterii se află la circa 200 m de la intrarea în chei, la o înălţime de 20 m faţă de talvegul Olteţului. Peştera Polovragi este o peşteră uşor de parcurs şi este electrificată.
În trecut, peştera a fost adăpost şi refugiu pentru haiduci. Se pare că în anul 1821, pandurii lui Tudor Vladimirescu au depozitat în această peşteră armele aduse de la Sibiu. Legenda spune că Peştera Polovragi a fost lăcaşul zeului geto-dec Zalmoxis, iar în apropiere s-au descoperit ruinele unei cetăţi dacice.

PM Peştera Muierii este situată în versantul drept al Cheilor Galbenului, cu o altitudine de 751 m, în Munţii Parâng, având o lungime de 3.566 m, dispusă pe patru nivele. Peştera Muierii este prima peşteră electrificată din România. Numele peşterii a fost dat de localnici datorită faptului că în timpul unor lupte în apropiere, bărbaţii plecau să înfrunte năvălitorii, iar muierile şi copiii se adăposteau în peşteră.
În peşteră se găsesc o serie de formaţiuni de stalagmite și stalagtite, care au primit denumiri în funcție de forma pe care au căpatat-o: Orgă, Domul Mic, Sala Altarului, Vălul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare, Cadâna, Moş Crăciun, Dropia, Uliul Rănit, iar, datorită scurgerilor de oxizi de fier ce au dat unui loc o coloratură ruginie, aceasta se numește  Stânca Însângerată.  În galeria principală se află o zonă în care podeaua peşterii are numeroase bazine, uneori, mai ales primăvara, pline cu apă, ce poartă numele de Bazinele Mari. Din Sala Turcului se desprinde spre dreapta Galeria Urşilor, unde s-au găsit numeroase fosile, resturi scheletice şi peste 100 de cranii ale ursului de peşteră (Ursus Spelaeus), specie dispărută, dar şi alte resturi scheletice de hiene, lei, vulpi, capre sălbatice, lupi, mistreţi, fosile care dovedesc şi modificări climatice din îndepărtatele ere geologice.
Peştera se află pe teritoriul comunei Baia de Fier (560 m. altitudine). Documente istorice atestă că de aici se extrăgea fierul, de unde şi toponimicul aşezării.

CG Cheile Galbenului au versanţii îndepărtaţi, cu scurgeri de grohotişuri, aspect care demonstrează un proces intens de degradare a rocilor. Sunt situate in arealul Parang-Oltet, la 3 km de Comuna Baia de Fier, in partea de nord-est a judetului Gorj, fiind strabatute de raul Galbenului, turistul avand ocazia de a vizita si Peștera Muierilor. Procesul de eroziune a inceput in urma cu multe milioane de ani prin actiunea raului Galbenul in peretii abrupti ai Muntilor Parang, apa raului gasind o fisura in peretele de calcar pe care cu timpul datorita proceselor de eroziune a largit-o. Mai tarziu prin actiunea apei asupra calcarului albia s-a adancit iar pestera a ramas suspendată in peretele drept al cheilor. Similar cu Cheile Oltetului si la modelarea Cheilor Galbenului si a Pesterii Muierilor un puternic impact l-au reprezentat racirile puternice in timp a pamantului, fenomene cunoscute azi sub numele de glaciatiuni, acestea jucand un rol important in modificarile climatice precum si in hidrologia raurilor de suprafata ori din subteran. Cheile Galbenului se intind pe o lungime de aproape 2 km, acestea nefiind extrem de inguste, dar cu pereti abrupti, la baza carora s-au acumulat imense aliniamente de pietre (grohotisuri), plasate in zona de lunca larga a cheilor. Pe langa maretia si pitorescul acestor locuri, turistii mai pot aborda numeroase trasee de alpinism si escalada.  Sursa: http://www.turismland.ro

CS Spectaculoase, Cheile Sohodolului, se află la limita nordică a județului Gorj cu județul Hunedoara, în Munții Vâlcan (o grupare ce aparține lanțului montan Retezat – Godeanu din Carpații Meridionali), în partea nordică a satului Runcu și reprezintă unul dintre cele mai impresionante peisaje carstice din România, peisaj întins pe aproximativ 12 kilometri in interiorul Munților Vâlcan, între localitatea Runcu si Poiana Contului. Sunt cunoscute și pentru faptul că aici s-au filmat numeroase scene din filmul Trandafirul Galben, avandu-l în centrul acțiunii pe ineditul personaj Margelatu. Astăzi cheile sunt strabatute de drumul judetean care face legatura, peste munte, cu zona Valea de Pești din bazinul Jiului de Vest. De-a lungul traseului (de preferat pedestru) pot fi admirate în detaliu diverse etape de evoluție ale cheilor, cu peșteri, grote, marmite, tunele prin care se strecoară apa. Formațiunile cele mai interesante sunt cele săpate de apă sau vânt în calcar: Nările, Cuptorul, Peștera Gârla Vacii, Inelul. Alte obiective care nu trebuie ratate în Cheile Sohodolului sunt Peștera Popii, unde au fost descoperite picturi rupestre cu forme antropomorfe de culoare neagra, aflată la intrarea în chei; Peștera Nării reprezintă un fenomen natural destul de rar, fiind formată din două galerii cu o lungime de aproximativ 70 de metri fiecare. Pentru cei pasionati de speologie, zona oferă multe suprize : peșteri spectaculoase și inedite avene verticale în perimetrul  speologic Valea Sohodolului/Bâlta.  Zona Runcu – Cheile Sohodolului, localizată în bazinele hidrografice al râurilor Jaleşul (Sohodol) şi Bâlta, regiunea beneficiază de un mediu natural spectaculos cu obiective unicat în zona de sud a Carpaţilor. Complexul carstic Runcu – Bâlta cuprinde sectoare de chei – Cheile Sohodolului, Cheile Vidrelor, Cheile Bulzurilor, Cheile Bâltei (Gropului Sec); peşteri-Peştera Pătrunsă, peştera Popii, Peştera Gârla Vacii, Peştera cu lilieci, Nările; avenuri; izbucuri-Jaleşului, Pătrunsa şi Picuiel Muşchiat, Vâlceaua; ponor uri-Fuşteica, Gârla Vacii şi platouri de o deosebită frumuseţe peisagistică – Lunca Prilejelor. Dintre toate aceste obiective puţine sunt marcate şi evidenţiate prin prezentări. Complexul Cheile Runcului (Cheile Sohodolului, Cheile Vidrelor, Cheile Bulzurilor) se desfăşoară pe 12 km lungime, între comuna Runcu şi Poiana Contului. Sohodolul formează un fenomen natural rar, tunelul natural al Nărilor, o peşteră formată din două galerii de 70 m lungime fiecare, cu secţiuni circulare şi triunghiulare de o perfectă armonie. Cheile sunt considerate o adevărată provocare pentru alpinişti, înălţimile pereţilor care ajung la 200 m. faţă de vale. Aici se pot vedea unele din cele mai remarcabile câmpuri de lapiezuri şi avenuri din Carpaţii Meridionali. În zona de deal există un fenomen de relief rar reprezentat de relief pe argile roşii tăiate de ravene, cu o mare varietate de forme sculpturale. Regiunea beneficiază de câteva aşezări cu o bogată viaţă rurală: localitatea Runcu-sat de oieri şi pomicultori; Arcani-localitate viticolă; Leleşti economie pomi-viticolă; Dobriţa, Suseni, Bâlta, Valea Mare – localităţi centre de creştere a animalelor. În localităţile Arcani și Dobriţa, se pot vizita expoziţii despre trecutul şi prezentul zonei. 

TP Zona carstică Tismana – Pocruia se constituie ca una turistică încă din anii 80 ai secolului trecut când localitatea Tismana a fost declarată localitate turistică rurală. Zona grupează în limitele turistice ale Munţilor Vâlcan, zona montană Oslea-Păltiniş şi platoul carstic din zona Tismana – Pocruia. În platoul Tismana-Pocruia întâlnim o succesiune de rezervaţii naturale şi ştiinţifice. Pe raza comunei Tismana, la altitudinea de 350 – 600 m, se află, pe o suprafaţă de circa 60 ha, o rezervaţie de castani comestibili ce reprezintă o insulă de vegetaţie submediteraneană. Fondul forestier şi peisagistic bogat este completat de Dumbrava Tismana, rezervaţia Cioclovina, Cotul cu aluni, Cornetu Pocruiei şi Izvoarele Izvarnei. În zona satelor Pocruia şi Tismana cresc iasomia, mojdreanul, liliacul sălbatic, toate de origine sudică, elemente floristice de interes pentru perioada de primăvară. În această zonă de platou poate fi extins turismul pentru drumeţie şi agrement. Zona montană Oslea  – Paltinişul poate fi considerată o zonă ideală pentru drumeţie montană şi turism sportiv, având accesibilitate bună. Tismana este de asemenea locul unde apar mai multe peşteri, urmare a petrografiei regiunii şi a liniilor de abrupturi spre care se pot realiza deschideri laterale. Interesantă este Peştera Tismana, cunoscută sub denumirea de “Peştera Tezaurului”, din apropierea mănăstirii Tismana, peşteră din care ţâşneşte un şuvoi de apă ce formează o cădere de 50 m înălţime. În acest moment peştera este importantă din punct de vedere hidrologic şi biospeologic. De asemenea, mai există, pe valea Tismana, încă două peşteri în Piatra Pocruia care nu sunt intrate în circuitul turistic, fiind amplasate în zona înaltă. Spre est platoul Topeşti-Vâlcele ascunde mai multe peşteri între care cea de la Gura Plaiului este cea mai importantă. Întreg bazinul hidrografic al râului Tismana însumează 20 de peşteri de diverse forme şi aspecte. Turismul religios se bazează pe prezenţa, în zona montană, a Mănăstirii Tismana, monument de arhitectură religioasă feudală, ridicată pe la sfârşitul sec. al XIV-lea (1377-1378). Mânăstirea se constituie şi într-un punct de plecare spre Vârful Cioclovina şi Schiturile Mănăstirii Tismana (Adormirea Maicii Domnului-Cioclovina I şi Schimbarea la Faţă-Cioclovina II.  În acelaşi timp, localitatea Tismana este şi un renumit centru al artei populare, în special al ţesăturilor şi al portului popular, foarte cunoscute fiind, până de curând, covoarele gorjeneşti ţesute aici. La 15 august, de sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului”, în fiecare an, se ţine aici un mare târg (nedeie), ce reuneşte populaţia din aşezările învecinate şi chiar de peste munţi. 

SZona Şuşiţa-Schela Valea Şuşiţa grupează localităţile Stăneşti, Alexeni, Curpen, Vaidei, după care se intră în sălbaticele chei ale acestui râu, lungi de peste 2 km. De aici, porneşte spre Munţii Vâlcan, drumul Neamţului, pe unde treceau Carpaţii carele negustorilor din Ţara Nemţească. Accesul în zonă se poate face pe valea râului Cartianul sau pe vechiul drum spre pasul Vâlcan. Locurile sunt unice şi prin aspectele etno-folclorice extrem de interesante, fie pentru turistul simplu, fie pentru folclorist sau etnograf şi istoric. La Curpen, Rugi, Vaidei încă se mai ţin hore după obiceiuri vechi iar oamenii încă se mai îmbracă în vechiul port, alcătuit din haine ţesute şi cusute în case. Predomină dintre culori albul, negrul şi roşul, obţinute din plante şi minerale argiloase. 

CZona Crasna, specificul zonei este reprezentat de amplasarea ei într-un relief submontan mai înalt decât restul regiunilor turistice ale judeţului, clima sa fiind propice practicării agroturismului pe tot timpul anului. Zona mai înaltă determină un climat mai răcoros vara şi mai cald iarna faţă de zonele depresionare învecinate unde aerul rece staţionează. În general este o zonă bine împădurită cu un domeniu de agrement vast. De asemenea vânătoarea poate reprezenta o resursă importantă a regiunii. Din punct de vedere climatologic, zona este ferită de curenţi reci, având o climă mai blândă faţă de regiunile înconjurătoare, un climat de adăpost, climat cu influenţă submediteraneană, fapt dovedit de speciile de floră şi faună adecvate acestui tip climateric. Regiunea cuprinde şi o subregiune montană cu un larg domeniu schiabil cuprins în zona Parângul Mare şi zona Molidvişul. Cele două domenii schiabile pot fi legate de centrul Crasna prin drumul ce urcă pe muntele Chiciura Mocirlelor şi prin cel de valea Blahniţei. Deschiderea acestor drumuri montane poate favoriza şi construirea unor facilităţi de vacanţă pe poalele sudice ale dealului Mocirlelor. Realizarea unor facilităţi de schi şi turism montan, în domeniul Molidvişul, la 1600 m. altitudine şi Parângul Mare, la 2000 m. altitudine, pot fi realizate în următorii 10 ani. Caracteristica principală ar fi reprezentată de pârtii de schi cu lungime mare şi pantă mai accentuată cu grad de dificultate ridicat. Localitatea Crasna, centru al acestei regiuni, este situată la gura văii Blahniţei fiind punct de acces spre domeniul schiabil. Resursele naturale pentru zona submontană sunt acelea care pot fi valorificate direct, ca parte a produsului turistic. Cursurile de apă din zonă pot fi folosite pentru promovarea turismului de odihnă, pentru diversificarea gamei de servicii de agrement. De asemenea, fondul cinegetic şi piscicol poate genera vânătoarea şi pescuitul sportiv, pădurile din zonele montane şi submontane, frumuseţea peisajului, rezervaţiile naturale favorizează drumeţia, turismul itinerant sau turismul de sejur într-un cadru natural nepoluant. Turismul cultural poate fi dezvoltat pe baza prezenţei mânăstirii Crasna, situată într-o zonă deosebit de pitorească, dar şi a schitului vechi, ctitorie din 1636. De interes în regiune sunt şi bisericile de lemn din localităţile Cărpiniş şi Stănceşti-Larga

M Zona Văii Motrului şi Motrului Sec localizată în Piatra Mare a Cloşanilor, în împrejurimile vârfului Munţilor Mehedinţi, masiv înalt de 1420 m. este caracterizată printr-un peisaj deosebit de atractiv şi o multitudine de fenomene crstice. prezentând mai puţin interes speoturistic. În satul Cloşani există peştera cu acelaşi nume, peşteră formată din două galerii fosile, totalizând 1.100 m lungime. Prin varietatea şi bogăţia formaţiunilor sale, Peştera Cloşani este cea mai frumoasă şi interesantă din această zonă. Vizitarea ei se face numai cu aprobare din partea Institutului de Cercetări Speologice „Emil Racoviţă” din Bucureşti, peştera fiind declarată rezervaţie pentru cercetări; Zona deţine alte încă 3 peşteri, Lazului, Martel şi Cioaca cu Brebenei, însă acestea sunt localizate în zone mai greu accesibile iar accesul în interior este foarte dificil. Din punct de vedere al turismului ecologic, zona dispune şi de o rezervaţie mixtă – Piatra Cloşanilor, cu rol peisagistic şi una forestieră – Pădurea Gorganu. De asemenea lacul hidroenergetic Valea Mare constituie un avantaj major pentru dezvoltarea în zonă a unor dotări pentru agrement, pescuit şi activităţi sportive cu accent pe turismul pentru relaxare şi odihnă. Valea Motrului cuprinde, de asemenea, obiective turistice antropice, ca expresie a unei istorii şi tradiţii vechi. Localitatea Padeş situată în Munţii Vâlcan, spre deosebire de zona Cloşani situată în Munţii Mehedinţi, reprezintă principalul centru al zonei pentru turism cultural, istoric şi religios. Padeş este localitatea de unde a pornit revoluţia modernă de la 1821, constituind astfel un interes major pentru cei fascinaţi de mituri istorice. Un alt avantaj este păstrarea unor meşteşuguri legate de prelucrarea lemnului şi creşterea animalelor. 

CCheile Corcoaiei, alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Gorj, pe teritoriul administrativ al comunei Padeș. Aria naturală cu o suprafață de 34 hectare, se află în Munții Mehedinți (grupare montană în Carpații Meridionali), pe teritoriul comunei Padeș, în nord-estul satului Cerna-Sat. Cheile au apărut prin sfredelirea sâmburelui calcaros al Corcoaiei de către apele Cernei. Deşi au numai 300 m lungime, Cheile Corcoaiei impresionează prin pereţii care depăşesc 100 m înălţime şi se apropie până la 5 m la bază. Apele tumultuoase au săpat un canal şerpuit, ovoidal, vechi tunel subteran de presiune. Câţiva mojdreni şi fagi pitici se caţără timid pe pereţii cheilor, alături de silueta gingaşă a câtorva ramuri de soc roşu. Decorul natural deosebit a stimulat imaginaţia populară, care a explicat formarea cheilor prin spintecarea muntelui cu sabia de către eroul mitic Iovan Iorgovan. Pasămite aici, în această încuietoare de piatră, s-a înţepenit balaurul fugărit de Iovan Iorgovan, de l-a putut ajunge voinicul din urmă şi i-a retezat pe rând, toate capetele. Cheile Corcoaiei reprezintă un obiectiv turistic major al Văii Cernei şi pot fi vizitate numai în timpul apelor scăzute. Poteca din chei este prevăzută cu balustradă metalică, pentru protejarea turiştilor de accidente nedorite.  Sursa: https://banatulmontan.wordpress.com/

B Bazinul râului Bistriţa, reprezintă zona cea mai puţin antropizată şi afectată de intervenţii ale omului în natură dintre toate zonele montane din Munţii Vâlcan. Pe Valea râului Bistriţa se succed două sectoare de chei destul de înguste, prin care se desfăşoară o şosea parţial asfaltată ce înaintează până la lacul de acumulare Vâja, situat între abrupturi stâncoase. Mai sus, valea se deschide, iar pantele cresc în zona lacului Clocotiş. Comuna Peştişani, ca centru important al zonei, este situată pe Valea Bistriţei. Localitatea are o vechime de 500 ani, existând biserici de lemn în mai multe sate ale comunei: Pestişani, Frâncesti, Brădiceni. Localităţile din preajma muntelui, Gureni, Boroşteni păstrează elemente ale vieţii tradiţionale şi meşteşuguri legate de prelucrarea lemnului, fibrelor vegetale, lânii, creşterea animalelor. Trebuie amintit, desigur, şi satul Hobiţa din această comună, locul în care s-a născut Constantin Brâncuşi unde se poate vizita casa memorială Constantin Brâncuşi şi tabăra de sculptură care necesită o nouă reamenajare şi protecţie.

DJ  Zona Defileul Jiului este unul dintre cele mai spectaculoase şi sălbatice defilee din Carpaţi. Această vale poate reprezenta, în cazul unei bune amenajări, o poartă de intrare spre turismul din zona Olteniei. Şoseaua şi calea ferată ce trec peste sectoare de vale adâncă, trecând prin mai multe sectoare cu viaducte şi tunele constituie ele însele o atracţie turistică. Mănăstirea Lainici este situată în pasul cu acelaşi nume, la 450 m. altitudine. Construită pe stânga Jiului, în sec. XIX ( 1812 ), mănăstirea a fost multă vreme ieşită din circulaţia generală în regiune datorită accesibilităţii mai mari pe defileul Oltului. Pe un drumeag ce începe de la mănăstire şi duce pe versantul Munţilor Vâlcanului se mai află o construcţie monahală străveche, căreia i se mai spune încă Schitul Lainici, după numele mănăstirii, dar căruia localnicii îi zic Schitul Locuri Rele. Nu departe de mănăstirea Lainici, într-un loc spre care acum accesul a devenit foarte dificil se află câteva ruine, ale unei alte vechi mănăstiri, Vişina. La ieşirea din zona montană se găseşte oraşul Bumbeşti-Jiu centru al regiunii din care se desprind căi de legătură cu localităţile de versanţii sudici ai munţilor Vâlcan din zona Jiului. Aici se află ruinele vechiului castru roman din sec I-II e.n., ruine ce nu sunt puse în valoare pentru a constitui un adevărat obiectiv de importanţă turistică. Refacerea parţială a vechiului fort roman, sau doar a unei machete, pot duce la creşterea circulaţiei turistice în zonă. Tot aici se găsesc şi pădurile Gornăcel şi Chitu-Bratcu declarate rezervaţii naturale. Totuşi, această aşezare este un centru turistic şi etnografic interesant, fiind punct de plecare către drumul Neamţului din Poiana lui Mihai Viteazul, platou din cuprinsul acestei localităţi. Localitatea are şi o biserică din lemn, din anul 1776, declarată monument de arhitectură, fiind unică prin cele mai vechi reprezentări, în imagini, ale portului gorjean (sec.18).  Cunoscute în zonă sunt punctele turistice “Castrul Roman”-restaurant, Vişina- restaurante şi cazare şi Lainici-cazare-masă, toate situate pe DN 66, evidenţiind turismul de tranzit ca specific pentru această zonă. Toate aceste puncte prezintă căi de legătură spre zonele montane apropiate: Castrul Roman este punct de plecare în munţii Vâlcan spre Schela şi Vârful Straja; Lainici este punct de plecare spre domeniul schiabil Parângul Mare; Vişina este punct de plecare spre domeniul schiabil Molidvişul. 

MP Zona sudică a Munţilor Parâng reprezintă un perimetru restrâns ce grupează obiectivele turistice naturale cele mai cunoscute în judeţul Gorj. Acest perimetru este cuprins între Valea Ciocadia şi Valea Galbenului, afluenţi ai Gilortului, fiind centrată pe valea Gilort. Cele două centre turistice care dispută supremaţia zonei sunt Novaci şi Baia de Fier. Din punct de vedere al structurii zonei identificăm depresiunea Novaci cu specific pastoral şi prelucrarea lemnului; depresiunea Baia de Fier cu specific pastoral şi pomicol; domeniul schiabil Rânca-Corneşu Mare cu specific de turism montan. Depresiunea Novaci reprezintă un centru de concentrare a vieţii pastorale. Novaci, veche aşezare de oieri, devenită oraş din anul 1968, are o vechime de 500 ani de viaţă pastorală rurală. Localitatea Novaci s-a făcut cunoscută în ţară printr-o sărbătoare populară de veche tradiţie: Prinsul muntelui (Urcatul oilor la munte/ Ziua oierilor), organizată în pădurea Hirişeşti, aici adunându-se ciobani din ambele părţi ale Carpaţilor. Din Novaci se poate pleca în scurte excursii pe versantul sudic al Parângului. La 8 km. distanţă de localitatea Novaci, spre est, se găseşte comuna Baia de Fier (560 m altitudine), un al doilea centru turistic. Documente istorice atestă că de aici se extrăgea fierul, de unde şi toponimicul aşezării. Tradiţia în prelucrarea metalelor s-a pierdut iar revitalizarea acestui meşteşug ar putea aduce beneficii de imagine acestei zone. Exploatarea zăcămintelor de grafit, cele mai bogate în carbon din Europa de pe Muntele Cătălinul, poate favoriza deschiderea unei expoziţii cu specific, în zonă. Peştera Muierilor, în apropiere de comuna Baia de Fier, este uşor accesibilă, fiind situată în versantul drept al Cheilor Galbenului. Are o lungime totală de 3.566 m şi este dispusă pe 4 niveluri, o parte din ea fiind amenajată şi electrificată din anul 1963. Este introdusă în circuitul turistic. Cheile Galbenului sunt dezvoltate pe o lungime de aproape 2 km, nefiind extrem de înguste dar cu pereţi abrupţi, la baza cărora s-au acumulat imense aliniamente de pietre (grohotişuri), plasate în zona de luncă largă a cheilor. La baza Muntelui Parâng prezenţa reliefului carstic de pe Gilort şi Galbenul, pădurile de fag şi molid de la Măcăria-Novaci şi Bărcului-Cernădia pot favoriza dezvoltarea unui turism de odihnă şi agrement. Numărul din ce în ce mai mare de pensiuni turistice rurale deschid perspective pentru acest tip de turism. Pensiunile turistice din Novaci şi Baia de Fier sunt în momentul de faţă baza cazării pentru zonă şi puncte de plecare spre zona montană. Turismul cultural este susţinut în zonă de tradiţiile legate de viaţa ciobanilor, de târgurile tradiţionale de la Novaci-Hirişeşti şi Baia de Fier, case şi gospodării vechi, precum şi de biserici tradiţionale. De menţionat că la Biserica “Toţi Sfinţii” din Baia de Fier se conservă excelent picturi de frescă în stil bizantin, din 1753, însă este puţin popularizată în zonă. Staţiunea turistică Rânca este situată la altitudinea de 1.520 – 1.580 m pe versantul sudic al Muntelui Corneşu Mare (sectorul Parâng – Sud), fiind cea mai spaţioasă şi comodă staţiune din arealul munţilor Parâng. Accesul auto din Tg-Jiu prin Novaci se face pe şoseaua alpină spre Sebeş (DN 76 C – la 18 km. de Novaci). 

C Zona turistică Cerna este situată pe teritoriul judeţului Gorj, în partea de nord vest, unde se află izvoarele şi lacul de acumulare al râului Cerna. Această zonă deţine obiective turistice naturale şi antropice importante, dar mai greu accesibile (130 km de Târgu Jiu) şi numai pe DN 67 (Târgu Jiu – Drobeta Turnu-Severin), DN 6 (Drobeta Turnu-Severin – Băile Herculane), DN 67 D (Băile Herculane – Valea Cernei). Se evidenţiază prin peisaje alpine, montane, carstice deosebit de pitoreşti cum ar fi Cheile Corcoaiei şi Ciucevele Cernei de mare spectaculozitate, forme carstice atractive (peşteri, abrupturi, hornuri cu grohotişuri şi s.a.). Gradul înalt de împădurire, pantele accentuate fac ca domeniul schiabil să fie redus. Alpinismul se poate practica pe pereţii înalţi ai „cheilor” amintite. Climatul este montan tonic şi stimulent, fără aspecte negative care să influenţeze activităţile turistice. Fondul piscicol şi cinegetic este deosebit de bogat (urs, mistreţ, păstrăv). Formele de turism practicabile în acest areal sunt: turismul montan, de recreere şi odihnă, speologic, alpinism, cunoaştere ştiinţifică, pescuit şi vânătoare sportivă, agroturism.

PC În partea nord-estică a judeţului găsim Parcul Național Cerna – Domogled şi izvoarele Cernei. În cadrul Parcului sunt incluse și: Piatra Cloşanilor din comuna Padeş, rezervaţie complexă cu relief calcaros, rezervaţie de stâncărie cu elemente specific mediteraneene (1.730 ha), Peştera Cloşani, Cheile Corcoaiei – pe o lungime de 40 km.